Când contemplăm ce
înseamnă liniştea adevărată, o putem
aborda din două perspective: o putem vedea prin ochiul uman, sau cum o
abordează Buddha – prin viziunea universală. Puterea de a avea
experiența
liniștii adevărate apare atunci când suntem încolțiți fără posibilitatea
de a scăpa. Situaţia pare a fi o disperare completă, în care flacăra
dorinței
umane încă pâlpâie, dar de fapt liniştea adevărată este o experiență a
existenței
care trece dincolo de această disperare. Cum poate fi trăită? Doar prin
viața
noastră de zi cu zi.
Din punctul de vedere uman liniştea are cel puțin trei
feluri de arome, în funcție de sentimentul care o înconjoară: lipsa
perspectivei, speranța sau sentimentul mistic. Aceste elemente formează împreună
gustul liniştii şi nu pot fi separate.
Prin ochii universului sau ai lui Buddha, liniştea este însăși
natura-existenței-așa-cum-este-ea, sau natura-a-ceea-ce-există-este-așa-cum-este.
Această linişte - care este adesea menționată de Buddha – este foarte calmă și
foarte paşnică. Dacă vrem să știm cine suntem, și vrem să atingem natura reală,
liniștită și profundă a vieții noastre, trebuie să fim așa cum suntem cu adevărat.
Cum? Stând în zazen, asta e tot. (Zazen: practica Zen) Când stăm, atunci şi
acolo, în practica noastră sunt prezente două arome. Una este foarte ascuțită
și taie iluziile, suferința, durerea sau orice emoție, aproape ca o sabie.
Aceasta se numește înțelepciune. Dar în înțelepciunea aceasta trebuie să existe
şi compasiunea, care se naște din observarea vieţii umane dintr-o perspectivă
mai largă. Chiar dacă vrem, compasiunea nu o putem crea în mod deliberat: ea se
dezvoltă natural din meditația practicată pe termen lung.
Cealaltă aromă a liniştii privite prin ochiul lui Buddha este acceptarea tuturor ființelor aşa cum sunt. Ceea ce există este exact ceea ce și așa cum există. Pentru noi nu este ușor să vedem lucrurile aşa cum sunt. Trebuie să ne purificăm încontinuu. Viața noastră spirituală trebuie să fie șlefuită şi îmbinată cu viața tuturor ființelor simțitoare, altfel nu putem vedea lucrurile așa cum sunt.
Liniştea înseamnă că trebuie să fii cine eşti cu adevărat. Ceea ce este, este exact ceea ce este. Dacă chiar vrem să cunoaștem spiritualitatea adevărată, trebuie să gustăm sinele nostru original. Pentru asta nu trebuie să ne atașăm de forme și ceremonii - tot ce trebuie să facem este să ne savurăm adevăratul sine.
Prin ochii lui Buddha, liniştea este manifestarea întregii
personalităţi, care deja a asimilat aroma triplă a speranței, a lipsei de
perspectivă, şi a experienței mistice. Aceste arome nu mai pot reapărea
deoarece le-am asimilat. Pur şi simplu ele devin energii care stau la
dispoziţia noastră. Prin ochii lui Buddha liniştea arată cu totul diferit decât
privit prin ochii umani. Prin văzul nostru uman găsim în adâncurile vieții
noastre o suferință sau frământare abia definibilă, pe care nu o putem elimina.
Este foarte lipicioasă și putem să rămânem blocați în ea foarte ușor. Este
dincolo de conștiința sau de ignoranța noastră. Pur și simplu este acolo. Însă,
prin ochii lui Buddha și prin învățăturile zen, liniștea este chiar manifestarea
completă a personalității noastre. Întreaga personalitate înseamnă că
personalitatea individuală se manifestă împreună cu întregul univers, toate
celelalte ființe fiind parte a personalității noastre. Astfel, când întruchipăm
întreaga noastră personalitate, se manifestă nu numai personalitatea noastră
individuală ci - prin această personalitate - putem simți și întregul univers. Din
această cauză putem simți generozitate, răbdare și compasiune.
Budismul ne învață că trebuie să trecem prin suferință
instantaneu și să intrăm în contact cu inima noastră. În acest fel vom fi
capabili să remarcăm liniștea. Cu toate acestea, pentru că suntem budiști, avem
mai multe obligații. Liniștea văzută prin ochiul uman trebuie transformată în
liniștea văzută prin ochiul lui Buddha. Atunci viața noastră se va manifesta
așa cum suntem noi înșine în realitate. Când ne întâlnim cu fiecare moment al
vieții, ne confruntăm cu ea, pătrundem în ea și o practicăm. Aceasta nu e o
atitudine egoistă, nici o perspectivă îngustă, ci una care acceptă fiecare
ființă simțitoare ca parte a vieții noastre.
Zazenul este poarta principală în Buddhadharma.
(Buddhadharma: învățăturile lui Buddha; în sens mai larg este calea urmată și învățată de Buddhași.)
Dar Buddhadharma este însăși viața umană. Astfel, zazenul nu este ceva excepțional, ci exercițiul cel mai
fundamental posibil pentru ființele simțitoare. De exemplu, dacă într-adevăr
vrei să știi cine ești sau care este adevăratul sens al existenței umane, al
suferinței umane, al bucuriei sau al învățăturilor budiste, atunci aprope
instinctiv te vei întoarce la liniște. Chiar dacă nu asta e intenția ta, vei
reveni într-un loc în care nu există sunete. Și, deși nu se poate explica, în
această liniște îți vei da seama - chiar dacă vag – care este esența a ceea ce
vrei să știi. Orice întrebare ai pune, la orice te-ai gândi, până la urmă
trebuie să te întorci la liniște. Iar această liniște este nemărginită, dar tot
nu poți defini exact ce este.
Orice întrebare dorești să aprofundezi, nu poți rămâne la punctul
tău de vedere superficial: mai devreme sau mai târziu, vei ajunge la un fel
infinitate, care este ca un izvor veșnic țâșnitor. Cu cât studiezi ceva mai
serios, cu atât mai mult te trezești la faptul că totul este infinit.
Unde este sursa acestui izvor? Cu siguranță nu pe mica
proprietate personală a cuiva. Apa care țâșnește de pe proprietatea personală a
cuiva este limitată și fără adâncime. Însă izvorul care erupe din nemărginirea
pământului este însăși viața ta, dezvoltarea ta, personalitatea ta sau natura
originală a caracterului tău. Acesta este momentul, punctul la care trebuie să te așezi.
Sunt multe lucruri interesante de făcut în lumea umană.
Ideea de "a face cât mai multe lucruri" ne oferă destulă preocupare
ca zgomotul adecvat să se producă. Acest lucru este în regulă, dar în același
timp trebuie să înțelegi că sunetele zgomotului
provin din cel-fără-de-sunet. (Cel- fără-de-sunet: starea care precede
ideile despre sunete și nesunete, adică starea dinaintea auzirii sunetului sau
a liniștii. Nu este identică cu liniștea.) Dacă înțelegi sunetul ca ceva care derivă
din sunet, devii dezorientat și vei greși direcția în care ar trebui să mergi.
Trebuie să cunoști cel-fără-de-sunet, pentru că este natura ta. Apoi, desigur,
vrei să revii din cel-fără-de-sunet pentru a-ți auzi propria ta voce. Și cât de
minunat este! În acel moment chiar poți să o găsești.
Zazenul este revenirea la cel-fără-de-sunet. Reîntoarce-te
la sunetul cel-fără-de-sunet și vezi unde ai ajuns. Acesta nu este doar teritoriul tău limitat. Vei intra în legătură
cu acea nemărginire din care izvoresc aptitudinile, înțelepciunea și natura ta
precum țâșnește apa din pământ. Exact acesta este zazenul. Asta ești tu.
În nemărginirea existenței, izvorul izbucnește în nenumărate
locuri. Reîntoarce-te, deci, în lumea liniștii!
Cum ar putea zazenul – adică șezutul simplu fără a face ceva
– să aibă legătură cu atingerea iluminării? Această întrebare este întotdeauna pusă.
Nimeni nu înțelege acest tip de zazen, pentru că întotdeauna căutăm zazenul pe
care îl putem folosi ca pe o jucărie pentru a ne satisface dorințele. Dacă
folosim zazenul ca pe o jucărie, chiar dacă ne simțim bine după joc, o putem
arunca oricând destul de ușor. Vezi societatea modernă - mereu aruncăm
lucrurile, după care trebuie să creăm alte noi jucării, pentru a le înlocui pe
cele aruncate. În societatea noastră, fiecare ființă simțitoare este folosită
ca o jucărie.
Credința adevărată este încrederea perfectă. Această
încredere înseamnă că acceptăm liniștea. În liniște totul revine la zero. Când
te întorci în lumea liniștii, totul devine impersonal și fără sunet.
Întoarce-te deci, devino nul, și vei găsi o tihnă minunată. Acesta este tărâmul
liniștii. Chiar dacă spui că "Eu sunt" acest "eu" se
micșorează - până când dispare. Dacă gândesc că "Sunt bun", acesta
este deja un sunet. În cele din urmă voi întreba: "Ce caut aici?"
Nimic. Dacă vreau să știu cine sunt, până la urmă trebuie să mă întorc la
liniște.
Tot ce trebuie să facem este să stăm și să ne reîntoarcem în
lumea liniștii, în nemărginirea existenței. Aceasta este doar șederea
(shikantaza). Chiar dacă nu înțelegi, acesta este zazen. Când te întorci la
liniște, vei găsi acolo încrederea perfectă. Acestă încredere este alimentată
de liniștea ta - care se numește adevărata credință. O credință care nu este
direcționată către altceva. Nu ai cum să crezi în "altceva". Adevărata credință înseamnă că pur și
simplu trebuie să fii prezent, scufundat în liniște și în nemărginirea
existenței. Această credință se numește încredere. Și când simți cu adevărat
ceva prin această practică, o numim temporar ca fiind credință.
Zazenul – ca o inițiere în acest tarâm al credinței - nu
este o metodă. Dacă crezi contrariul, va deveni o jucărie. Dacă abordezi
zazenul ca pe o jucărie, nu are rost să stai în zazen, deoarece există miriade
de alte jucării mult mai bune.
Învățăturile budiste, învățăturile creștine, doctrinele
fizicii moderne sau oricare altă învățătură sunt ca și degetul care arată spre
lună. Degetul este important, dar secundar. Prin urmare, când te preocupi de
deget, să faci tot ce îți stă în putință.
Fără acest deget este foarte greu de aflat unde este adevărul.
Dacă cineva nu are credință, oricât de mult ar fi învățat,
tot nu va accepta zazenul. Dacă nu crezi în această liniște și în această
nemărginire a existenței, dacă nu te poți scufunda în acest tărâm, cum ai putea
avea încredere în tine însuți? Cum ai putea avea încredere în alții? Cum ai
putea purta grijă vieții umane? Nu contează cât de lung studiezi sutrele, sau
zenul, nu vei înțelege niciodată. Chiar dacă spui "înțeleg", deoarece
acea înțelegere - de fapt - nu este înțelegere. Fără această încredere nu îl
poți înțelege. Dacă vrei să înțelegi sutrele sau învățăturile lui Buddha - dar
nu ca pe o jucărie, ci ca pe un deget ce arată spre lună – trebuie să te arunci
în liniște și în nemărginirea existenței, cu o autodăruire completă! Lasă ca
învățăturile să pătrundă prin pielea, mușchii și oasele tale. Așa poți primi
îndrumare despre unde se află și cum este luna adevărată. Nu te aștepta la prea
mult de la citirea scripturilor și a cuvintelor sfinte! Nu vorbi despre
superioritatea sau inferioritatea lor! Tot ce trebuie să faci este să studiezi
cu devotament scripturile și să te arunci în liniște, în nemărginirea
existenței. Atunci scripturile se vor transforma în lumină și cu ajutorul lor
vei găsi multe în întuneric. Orice ar fi - nu numai zazenul sau scrierile
budiste, ci și sportul, muzica sau orice altceva - dacă li te dăruiești cu
o sinceritatea completă, vei putea
învăța foarte mult. Cu toate acestea,
dacă le accepți bazându-te pe experiența ta de liniște și pe experiența
existenței nemărginite, atunci viața ta, frumusețea existenței, va înflori.
Această înțelegere depășește complet lumea gândirii umane.