Zen Heart

Eliberare totală, chiar şi de noi înşine. Nu există nimic de care să ne ținem, să ne agățăm, nici în interior, nici în exterior: aceasta este baza filozofiei budiste dar şi baza meditaţiei budiste.

Să renunţăm odată și pentru întotdeauna căutarea iluzorică a unei alte stări de conştienţă, despre care credem, că ar trebui să o atingem. Mai bine să lăsăm numai conştienţa noastră prezentă să se întoarcă la propriul său izvor. Aceasta este o schimbare de direcţie subtilă dar importantă. Nici procesele interne nu sunt mai aproape de acest izvor decât cele externe. Zazenul este acea “mişcare” subtilă a conştienţei, care se întoarce la propria sursă.

Practica zen înseamnă că lăsăm la o parte totul.  Nu folosește metode, şi nu oferă idei pentru analiză.

Fii răbdător şi nu forţa nimic! În timpul zazenului starea noastră de conştienţă nu se purifică datorită concentrării forţate, ci datorită faptului că devenim capabili să ne deschidem din ce în ce mai mult.  Poziţia meditaţiei şezânde e ca şi cum am practica zazenul într-o seră: această poziţie corporală este forma zazenului dar nu esenţa lui.

Răsuflet. Întregul univers respiră prin tine.

Ne oprim: suntem exact acolo, unde trebuie să fim. Putem să îmbrăţişăm totul. Percepem totul într-un mod direct. Suntem capabili să realizăm în fiecare situaţie, cum putem să răspundem cel mai bine  fiecărei clipe sau persoane. Spaţiul nostru se deschide.

Marea realizare a meditaţiei zen este, și devine clar de la bun început, faptul că chiar încercarea de a elimina  gândurile, este ea înşişi un gând.

Provenim din liniştea primordială, şi dacă formăm o noţiune despre această linişte, deja suprapunem un lucru superficial asupra liniştii primordiale, adevărate: aceasta nu mai este acea linişte.  

Conştienţa neclintită nu înseamnă că ea nu se mişcă, ci dimpotrivă: nu se opreşte niciunde, nu se ataşează şi nu e fixată de nimic. Nimic nu o opreşte, nici un gând intern sau extern. Ca conştienţa asemănătoare unei oglinzi a nou născutului: reflectă totul fără concepţii şi fără prejudecăţi. Totul e numai o umbră, care se perindă în faţa oglinzii.

Pentru fiecare dintre noi propriul zazen trebuie să ne fie învăţătorul suprem, pentru fiecare propria viaţă trebuie să fie învăţătorul suprem. Într-o anumită fază a practicii noastre poate fi însă foarte valoros, aproape necesar, să întălnim o Dharma în viaţă.    

Să lăsăm fructul să se maturizeze prin simplul fapt că trăim corect şi menţinem o practică constantă, din ce în ce mai matură, şi să ne dedicăm ei, fără să ne ocupăm de rezultatele sale sau de profitul spiritual dorit.  Să nu ne încredem şi să nu ne lăsăm induşi în eroare de revelaţiile şi experienţele momentane, fie ele chiar extraordinare. Acestea pot să ne dea un imbold pozitiv, dar pot să ne şi abată de la calea corectă. Când fructul se maturizează, va cădea de la sine din pom.  Clipa căderii fructului nu poate fi determinată dinainte şi nu poate fi nici forţată. Şi când cade, ce se întâmplă?  Pur şi simplu devine hrana altora.

"Recunoscător întotdeauna pentru toate.” (apostolul Pavel) Ce avem în viaţa noastră, pentru care avem cea mai mare recunoştinţă? 

 “Eul“ nu conţine dualitate, dezbinare. Eul este chiar dualitatea, dezbinarea aceasta.  Nu eul are dubii, stare de separare. “Eul” este chiar dubiul, separarea.

A sta în zazen şi a nu face nimic – ce poate fi mai plictisitor?  Văzut de pe afară pare parcă în zazen eul face ceva – sau nu face nimic. Astfel de neînţelegeri sunt inevitabile. În adevăratul zazen nu se întâmplă însă niciunul dintre acestea. Zazenul poate fi plictisitor numai dacă apare eul. Nimic nu poate fi de fapt plictisitor – probabil zazenul este dovada extremă a acestui fapt.  În adevăratul zazen în fiecare clipă tot universul prinde formă, este întotdeauna perfect proaspăt şi nou. În fiecare clipă întegul univers se renaşte. Cum ar putea fi plictisitor? Nu poate fi. Dedică-te de tot zazenului sau oricărei alte practici religioase, şi descoperă asta! Pe balansoarul samsarei e imposibilă alinarea sentimentului de plictiseală – coborând de pe acest balansoar însă chiar plictiseala va deveni imposibilă. Şi aceasta este valabil nu numai în cazul plictiselii. Aceaşi lege este valabilă şi în cazul neliniştii şi în cazul tuturor sentimentelor poluate de ego, pline de suferinţă, în care eul se amestecă. 

Să observăm clar gândul sau sentimentul, de îndată ce apare. Necesită ceva răbdare şi practică, dar poate fi realizat în totalitate. Observă-l în clipa în care se naşte, şi nu te va subjuga de atunci încolo. Observă cu adevărat sursa gândului sau sentimentului emergent, şi atunci se va disipa la fel de uşor, cum s-a născut. Sau lucrează cu el, răspunde la el, dacă e nevoie. Un gând recurent sau un sentiment poate ne semnalează că trebuie să facem ceva. Dar şi această reacție trebuie să vină din izvor, nu din propriul punct de vedere egocentric, care cauzează doar mai multe probleme şi complicaţii.

Nu există căldură sufletească mai mare, decât existența fără “eu”. Dar cei ajunşi Buddha nu se ataşează, aceasta este diferenţa. Ei nu sufocă ceea ce iubesc – sau ceea ce nu iubesc.

Bazat pe învăţăturile lui Shodo Harada Roshi şi Jeff Shore.

Traducere de Orbán István

Informaţii la numărul: 0751455145